Firmele care angajează pe o perioadă de cel puțin doi ani șomeri în vârstă de peste 45 de ani și investesc în formarea acestor angajați un sfert din valoarea contractului vor putea primi subvenții de la buget în cazul executării de lucrări și activități de interes pentru comunitățile locale. Totodată, companiile care angajează simultan un șomer cu vârsta de până la 25 de ani și unul cu vârsta de peste 45 de ani vor primi stimulente financiare, prevede un proiect legislativ.